Tulburări de pronunţie (articulare)

Tulburările de pronunție (articulare) se referă la acea categorie diagnostică ce se caracterizează prin afectarea laturii fonetico-fonologice a limbajului. Cu alte cuvinte sunetele vorbirii, fonemele sunt pronunțate alterat de către copil. Tulburarea de pronunție poate să se instaleze atât în condițiile dezvoltării tipice (aici cel mai întâlnit diagnostic este cel de dislalie), cât și în condițiile dezvoltării atipice (în contextul diferitelor sindroame, tulburări sau dizabilități). Tulburarea de pronunție se manifestă prin distorsionarea, înlocuirea/susbtituția și/sau omiterea sunetelor vorbirii. În mediul preșcolar tulburările de pronunție sunt frecvent întâlnite, iar asupra lor trebuie să se intervină cu necesitate. Dintre acestea cele mai frecvente subtipuri de tulburări de pronunție sunt: rotacismul (când sunetul alterat este sunetul ”r”) și sigmatismul (când sunetele afectate sunt „s”, „z”, „ș”, „j”, „ț”, „č”- din grupul „ci” și „ğ”- din grupul „gi”).

Comments are closed.