Dificultăţi specifice de învăţare-dislexie, disgrafie, discalculie

Dificultățile specifice de învățare reprezintă acea categorie de tulburări de învățare care pot fi delimitate diagnostic prin excludere, adică tulburările se instalează în absența dizabilităților senzoriale, a leziunilor cerebrale sau a microsechelarității, a dizabilității intelectuale sau a carențelor educaționale. Subliniem importanța realizării distincției dintre dificultățile specifice de învățare (care au manifestare în contextul dezvoltării tipice) și tulburările de învățare (cele care pot fi întânite în contextul altor tulburări, dizabilități, sindroame, afecțiuni medicale). Acestea pot fi diagnosticate în perioada școlarității mici sau în momentul în care abilitățile de învățare ale copilului sunt depășite de cerințele educaționale.

Dificultățile specifice de învățare presupun astfel un decalaj semnificativ între performanța școlară a copilului și abilitățile sale cognitive, ceea ce face ca aceste dificultăți să aibă implicații psihoeducaționale și psihosociale semnificative asupra copilului și asupra aparținătorilor copilului. Dificultățile specifice de învățare se manifestă în planul limbajului citit (dislexie), scris (disgrafie), precum și în planul abilităților matematice (discalculie). Diagnosticul de dificultate specifică de învățare se stabilește, la intrare în clasa a II-a. Acest diagnostic poate fi întâlnit și la vârsta adultă. Recomandăm evaluarea timpurie a copiilor, în vederea prevenirii instalării acestui tablou diagnostic, mai ales dacă la vârsta preșcolarității copilul prezintă tulburări în sfera limbajului oral.

Post Tagged with , ,

Comments are closed.