Afazie

Afazia reprezintă o tulbuare de limbaj complexă, unde componenta neurologică, alături de cea psiholingvisticică, conferă specificitate demersului de abordare și intervenție. Afazia este întâlnită în special la adulți și se caracterizează printr-o gamă diversă de tulburări manifestate atât la nivelul limbajului oral (anomia, dissintaxie, agramatisme, tulburări de pronunție, tulburări de ritm și fluență, jargonafazie, imposibilitate articulatorie etc.), la nivelul limbajului scris-citit (dificultăți în asocierea fonem-grafem, dificultăți de decodare a grafemelor, dificultăți de citire fluentă și cursivă, dificultăți de exprimare în scris, dificultăți de manipulare a instrumentelor de scris și de redare grafo-motorie), la nivelul calcului matematic (dificultăți de utilizare și decodare a simbolurilor matematice, dificultăți de secvențiere și seriere, dificultăți de realizare a calcului matematic și de rezolvare de probleme), la nivelul gnoziilor (nu mai recunoaște obiectele și utilitatea acestora, nu mai poate utiliza anumite obiecte sau anumite concepte), cât și la nivel psihologic (afectarea emoțională în tabloul afazic este pregnantă).

Simptomatologia tabloului de afazie este caracterizată și printr-un grad crescut de variabilitate și diversitate, aceasta fiind dependentă de localizarea și natura factorului etiologic, precum și de o serie de aspecte ce țin de particularitățile celui afectat (starea de sănătate înainte de acțiunea factorului etiologic, gradul de suport familial pe care îl primește factorii agravanți la care se autoexpune-stres, fumat etc.).

În literatura de specialitate întâlnim și diagnosticul de afazie la copil, acest diagnostic este, însă, din ce în ce mai problematizat, existând tendința de a se renunța la această încadrare diagnostică și de a fi înlocuită cu cea de disfazie.

Post Tagged with

Comments are closed.